Bucureşti.html
 
| ca | de | en | es | fr | it | nl | no | pl | pt | ru | ro | fi | sv | tr | vo |


 

Bucureşti
—  Capitala României  —
Vedere panoramică spre Calea Victoriei
Vedere panoramică spre Calea Victoriei
Flag of Bucureşti
Drapel		 Stema Bucureşti
Stemă
Poreclă: „Micul Paris”
Bucureşti (Romania )
Bucureşti
Bucureşti
Coordonate: 44°26′7″N 26°6′10″E / 44.43528, 26.10278
Ţară Drapelul României România
Prima atestare 1459
Subdiviziuni
6 sectoare
Guvernare
 - Primar Sorin Oprescu (Independent, ales 2008)
Suprafaţă
 - Municipiu 228  km²
 - Urbană 238 km²
 - Metropolitană 5046,1 km²
Altitudine maximă 90 metri n.m.
Altitudine minimă 60 metri n.m.
Populaţie (est. iulie 2007)
 - Municipiu 1.931.838 locuitori
 - Densitate 8.510 loc./km² 
 - Metropolitană 2.600.000
Fus orar EET (UTC+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (UTC+3)
Cod poştal 0xxxxx
Prefix telefonic +40 (0)21
Plăcuţe de înmatriculare B
Site: Site oficial al oraşului (ro)

Bucureşti este capitala României şi, în acelaşi timp, cel mai mare oraş, centru industrial şi comercial al ţării. Populaţia de peste două milioane de locuitori face ca Bucureştiul să fie a şasea capitală după mărime din Uniunea Europeană.

Prima menţiune a localităţii apare în 1459. În 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale şi mass-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă şi elita bucureşteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are acelaşi nivel administrativ ca şi un judeţ şi este împărţită în şase sectoare.

Cuprins

modifică Geografie

Pentru detalii, vezi articolul  Geografia Românieivezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

modifică Aşezare geografică

Acest Oraş se află în sud-estul ţării, între Ploieşti la nord şi Giurgiu la sud. Oraşul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se afla Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu Burdea, iar la sud este delimitat de Campia Burnazului.

modifică Apele, flora şi fauna

Bucureştiul se află situat pe malurile râului Dâmboviţa, ce se varsă în Argeş, afluent al Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul oraşului, precum Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina, iar în centrul oraşului există un lac, în Parcul Cişmigiu. Acest lac, fostă baltă în vechiul oraş medieval, este înconjurat de Grădina Cişmigiu, inaugurată în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer. Pe lângă Cişmigiu, există un numar de parcuri mari: Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) şi Grădina Botanică (cea mai mare din România şi care cuprinde peste 10.000 de specii de plante, inclusiv exotice), Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut şi ca Parcul Titan, sau Parcul IOR) şi multe parcuri mai mici, precum şi spaţii verzi amenajate de primăriile de sector.

Kilometrul 0 al României - Biserica Sf. Gheorghe
Kilometrul 0 al României - Biserica Sf. Gheorghe
Parcul Herăstrău
Parcul Herăstrău

modifică Clima

Clima în capitală este specifică României, respectiv temperat-continentală. Sunt specifice patru anotimpuri, iarnă, primăvară, vară şi toamnă. Iernile în Bucureşti sunt destul de blânde cu puţine zăpezi şi temperaturi ridicate, în timp ce în ultimii ani verile sunt foarte calde, chiar caniculare (cu temperaturi foarte ridicate de pâna la 45 de grade la umbră) şi cu puţine precipitaţii. Aceasta face ca diferenţele de temperatură iarnă - vară să fie de pâna la 60 de grade.

modifică Repere geografice

modifică Distanţele dintre Bucureşti şi alte oraşe din România pe cale rutieră şi feroviară

modifică Distanţele pe cale rutieră faţa de principalele oraşe din Europa

modifică Istorie

Pentru detalii, vezi articolul  istoria Bucureştiuluivezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Bucureşti în 1868, văzut din Turnul Colţea
Bucureşti în 1868, văzut din Turnul Colţea
Bucureşti în preajma anului 1900
Bucureşti în preajma anului 1900
Harta Bucureştiului de la sfârşitul secolului XIX
Harta Bucureştiului de la sfârşitul secolului XIX
Bucureştiul şi împrejurimile sale la începutul secolului al XX-lea
Bucureştiul şi împrejurimile sale la începutul secolului al XX-lea
Imagine panoramică a Bucureştiului din 1927
Imagine panoramică a Bucureştiului din 1927

Legenda spune că Bucureşti a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, Bucureşti a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârşit de secol XIV.

Pe malurile Masacrului şi ale Colentinei este atestată cultura paleolitică şi neolitică. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunităţi în zonele Dudeşti, Lacul Tei şi Bucureştii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului şi până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popeşti-Leordeni şi Popeşti-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuinţe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III - XIII, până în Evul Mediu.

Aşezarea este atestată documentar la 20 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, prin care se întăreşte o moşie unor boieri. Cetatea Dâmboviţei, cum mai apare în primii ani oraşul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de la Târgşor la Giurgiu, în ultima aşezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureştiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reşedinţă domnească. În anii 1558 - 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaş de cult din oraş păstrat în forma sa iniţială.

În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureştiul devine capitala Ţării Româneşti, moment în care se trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu (1661), se înfiinţează prima instituţie de învăţământ superior, Academia Domnească (1694) şi este construit Palatul Mogoşoaiei (Constantin Brâncoveanu, 1702), edificiu în care astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească. În 1704, ia fiinţă la iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino Spitalul Colţea, care a fost avariat ulterior într-un incendiu şi un cutremur şi reconstruit în 1888. În scurt timp, Bucureştii se dezvoltă din punct de vedere economic; se remarcă creşterea numărului meşteşugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, pânzarilor, şalvaragiilor, zăbunarilor ş.a). Odată cu acestea continuă modernizarea oraşului. Sunt create primele manufacturi, cişmele publice, iar populaţia se măreşte continuu prin aducerea de locuitori din întreaga Muntenie (catagrafiaul din 1798 indică 30.030 de locuitori, în timp ce cea din 1831 număra 10.000 de case şi 60.587 de locuitori).

Ateneul Român
Ateneul Român

Încet-încet apar o serie de instituţii de interes (Teatrul Naţional, Grădina Cişmigiu, Cimitirul Şerban Vodă, Societatea Academică din Bucureşti, Societatea Filarmonică din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, Ziarul Universul, cafenele, restaurante, Grădina Botanică din Bucureşti, Ateneul Român, Banca Naţională, cinematografe) şi inovaţii în materie de tehnologie şi cultură (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).

Municipiul Bucureşti a fost până la instaurarea regimului comunist în România reşedinţa judeţului Ilfov (interbelic). În aceea perioadă era denumit "Micul Paris" datorită asemănării cu capitala franceză, dar care şi-a pierdut farmecul în perioada comunismului. În ultimul timp, dezvoltarea imobiliara a stârnit ingrijorare cu privire la soarta cladirilor de interes istoric din oraş, în special la cele din centrul istoric.[1]

modifică Tratate semnate

modifică Populaţie

Pentru detalii, vezi articolul  Populaţia Românieivezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

modifică Evoluţia demografică

Evoluţia demograficã - Bucureşti
Evoluţia demograficã - Bucureşti

modifică Structura etnică şi confesională

Pentru detalii, vezi articolul  Religia în Româniavezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

În anul 1930:

În anul 2002, structura confesională era: 1.850.414 ortodocşi (96,05%), 23.450 romano-catolici (1,21%), 9.488 musulmani (0,49%), 7.558 greco-catolici (0,39%), 5.452 penticostali, 4.381 adventişti ş.a.

Structura populaţiei Bucureştiului în anul 1930

modifică Comunităţi minoritare

Pentru detalii, vezi articolul  Comunităţi etnice în Româniavezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

modifică Comunitatea ţigănească

Cea mai numeroasă comunitate minoritară in Bucureşti la recensământul din 2002 a fost comunitatea ţigănească (27.322 persoane, 1.4% din populaţie). În cursul anilor '90 mulţi ţigani au emigrat în Occident. La recensământul din 1992 au fost număraţi 32.984 ţigani.

Teatrul evreiesc
Teatrul evreiesc

modifică Comunitatea evreiască

Cea mai numeroasă comunitate minoritară din Bucureşti era odinioară cea evreiască. În 1930 trăiau în Bucureşti 69.885 de evrei, reprezentând 10,93% din populaţia oraşului. Evenimentele celui de-al doilea război mondial şi apoi emigrarea în Israel au dus la scăderea masivă a populaţiei evreieşti din Bucureşti. Pe locul cartierului evreiesc se află astăzi complexul comercial Unirea şi zona adiacentă. În Bucureşti funcţionează în continuare un teatru evreiesc de stat. Continuă să existe mai multe sinagogi şi cimitire evreieşti (unul dintre cimitirele evreieşti este sefard). În 1992 au fost număraţi 3.883 evrei, iar în 2002 2.473 evrei.

Calvineum
Calvineum

modifică Comunitatea maghiară

Conform datelor recensământului din 1930, în acel an trăiau în Bucureşti 24.052 maghiari, reprezentând 3,76% din populaţia municipiului. Era vorba îndeosebi de secui din judeţul Trei Scaune (azi Covasna).

Comparativ, în anul 1992 trăiau 8.585 maghiari, reprezentând 0,36% din totalul populaţiei oraşului, iar în 2002 5.834 maghiari (0,3%). În Bucureşti funcţionează Liceul Teoretic Ady Endre cu limba de predare maghiară. Casa Petőfi e centrul cultural al comunităţii, unde funcţionează şi biblioteca. În Bucureşti apare cotidianul naţional Új Magyar Szó, iar lunar este editat şi ziarul comunităţii: Bukaresti Közlöny. Biserica Reformată (calvină) din Bucureşti oferă liturghii în limba maghiară. Una dintre cele mai proeminente bucureştence de origine maghiară este cântăreaţa Eva Kiss.

Biserica Evaghelică C.A.
Biserica Evaghelică C.A.

modifică Comunitatea germană

Comunitatea germană datează încă din secolul XVIII, fiind compusă preponderent din negustori saşi. Din acest secol datează şi prima menţiune a unei biserici luterane din lemn. În preajma Primului Război Mondial proporţia germanilor atingea 8%, fiind vorba nu numai de saşi, ci şi de prusieni şi austrieci. În Bucureşti funcţionează Colegiul Goethe (fostul "Liceu Teoretic Hermann Oberth") cu limba de predare germană. De asemenea continuă să existe biserica luterană (evanghelică) cu limba de liturghie germană. La recensântul din 1977 populaţia germană era alcătuită din aproape 8.000 persoane. În 1992 au fost număraţi 4.391 germani, iar în 2002 doar 2.358 germani. Demunirea străzii Lipscani provine de la negustorii din Lipsca.

modifică Comunitatea armeană

O comunitate cu vechi tradiţii culturale şi economice în Bucureşti este cea armeană. În anul 1930 trăiau în Bucureşti 4.748 de armeni, reprezentând 0,74% din populaţia municipiului. La recensământul din 1992 au fost număraţi 909, iar în 2002 doar 815 armeni în Bucureşi. Locuri precum strada armenească amintesc de prezenţa armenilor în oraş. Există o biserică şi un cimitir armenesc în Bucureşti.

modifică Comunitatea greacă

O altă comunitate cu vechi tradiţii în Bucureşti este cea grecească. În 1930 trăiau în Bucureşti 4.293 de greci, reprezentând 0,67% din totalul populaţiei oraşului.

Biserica bulgară
Biserica bulgară

modifică Comunitatea bulgară

Prezenţa unei populaţii bulgăreşti are o vechime de mai multe secole, fiind prezentă încă din sec. XVII-lea, când nişte călugării franciscani bulgari ridicaseră în pe locul actualei biserici Bărăţia din Bucureşti o biserică din lemn. Totuşi, majoritatea bulgarilor din Bucureşti sunt ortodocşi, fiind reuniţi în Biserica ortodoxă bulgarească "Sf. prooroc Ilie". Motivele pentru care bulgarii au sosit în Bucureşti sunt diverse: fie politice (se refugiau din cale orpeliştii otomane înainte de 1878), fie socio-ecomonice (pentru a avea un trai mai bun - mai ales în prima jumătate a sec. XX). Autorităţile comuniste au închis Liceul bulgăresc, însă în toamna anului 1999, la Bucuresti a fost redeschisă, in paralel cu Liceul român din Sofia, vechea Şcoala bulgară cu 3 clase şi un număr de 84 de elevi, cu predare în limba bulgară. Unele cartiere din Bucureşti continuă să aibă o populaţie numeroasă de bulgari: Giuleşti-Sârbi[2], Dudeşti-Cioplea (în bună parte catolici)[3]. Bulgari trăiesc şi în cartiere din unele sate aflate în preajma Capitalei (în Brăneşti, Bragadiru, Glina, Dobroeşti, Pantelimon, Chiajna, Roşu sau bulgari catolici pavlicheni în Popeşti-Leordeni[4]).

modifică Economie

Pentru detalii, vezi articolul  Economia Românieivezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Bucureştiul este cel mai mare centru economic al României. Acesta realizeaza anual aproximativ 19% din Produsul Intern Brut al României şi împreuna cu Ilfov 21%. În Bucureşti se regăseste cea mai mare parte dintre ramurile economice specifice României excluzand agricultura. Începand cu domeniul serviciilor şi terminând cu construcţile. Întreprinderile constructoare de maşini (utilaj greu, utilaj siderurgic, petrolier, maşini şi utilaje agricole, locomotive, vagoane, avioane şi elicoptere, autobuze). Industrie electrotehnică, electronică, mecanică fină, optică. Întreprinderi chimice, de materiale de construcţie, de prelucrare a lemnului. Bucureştiul este un important nod feroviar, rutier şi aerian.

modifică Transportul in Bucuresti

Pentru detalii, vezi articolul  Transport în Bucureştivezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Bucureştiul deţine cea mai mare reţea de transport din România. În Bucureşti există două tipuri de transport public, respectiv cel de suprafaţă şi cel de metrou. Transportul de suprafaţă se desfaşoară cu tramvaie, autobuze şi troleibuze. Deasemenea în capitală mai sunt amenajate şi numeroase piste pentru biciclisti.

modifică Transportul de suprafaţa

În anul 2007 erau funcţionale 23 linii de tramvai, 119 linii de autobuz (din care una expres către Aeroportul Otopeni) şi 19 linii de troleibuz operate de RATB[5]. Cu aceste mijloace de transport călătoresc zilnic aproximativ 2,3 milioane de călători[6]. Un dezavantaj al acestor tipuri de transport este acela de aglomerare în special dimineaţa şi seara.

Există şi un transport bine dezvoltat cu microbuze care asigură legătura dintre oraş şi localităţile din jur ele fiind o alternativă la transportul public.

La începutul anului 2008 existau 9500 taximetre autorizate în Bucureşti[7].

modifică Metroul

Reţeaua de metrou are o lungime de 62 de kilometri şi este alcătuită din patru linii denumite şi magistrale, prima dintre acestea (magistrala M1) fiind inaugurată în anul 1979. Metroul devine un mod de transport din ce în ce mai solicitat deoarece asigură un transport rapid şi eficient dar şi datorita aglomeraţiei din ce în ce mai ridicate de la suprafaţănecesită citare.

modifică Transportul rutier

Bucureştiul este cel mai important nod de comunicaţii rutier din România. De la Bucureşti pleacă următoarele drumuri naţionale şi autostrăzi :

- DN1, Bucureşti - Braşov - Sibiu - Cluj Napoca - Oradea, fiind la momentul actual cel mai important drum din România;

- DN2, Bucureşti - Buzău - Focşani - Bacău- Roman - Suceava

- DN3, Bucureşti - Constanţa

- DN4, Bucuresti - Olteniţa

- DN5, Bucureşti - Giurgiu

- DN6, Bucureşti - Alexandria - Craiova - Caransebeş - Timişoara - Cenad

- DN7, Bucureşti - Titu - Piteşti - Râmnicu Vâlcea - Sibiu - Deva - Arad - Nădlac şi mai departe către Ungaria

- Autostrada A1, Bucureşti - Piteşti, drumul european continuând mai departe către Craiova, Timişoara şi graniţa cu Serbia

- Autostrada A2 sau "Autostrada Soarelui" Bucureşti - Constanţa finalizată doar pe porţiunea Bucureşti - Cernavodă

Aceste drumuri şi autostrăzi fac parte din axele europene E60, E70, E81 şi E85.

Alte drumuri naţionale care pornesc din capitală sunt : DN1A, Bucureşti - Ploieşti - Vălenii de Munte - Braşov, DN71, Bucureşti - Târgovişte - Sinaia.

modifică Transportul feroviar

Din Bucureşti pornesc cele mai importante căi feroviare denumite şi magistrale feroviare în număr de 5, respectiv :

- Magistrala CFR 300, Bucureşti - Ploieşti - Sinaia - Braşov - Sighişoara - Teiuş - Cluj Napoca - Oradea

- Magistrala CFR 500, Bucureşti - Ploieşti - Buzău - Focşani - Mărăşeşti - Adjud - Bacău - Roman - Paşcani - Suceava - Vereşti

- Magistrala CFR 700, Bucureşti - Făurei - Brăila - Galaţi

- Magistrala CFR 800, Bucuresti - Ciulniţa - Feteşti - Medgidia - Constanţa - Mangalia

- Magistrala CFR 900, Bucureşti - Videle - Roşiori de Vede - Craiova - Filiaşi - Drobeta Turnu Severin- Caransebeş - Timişoara - Jimbolia

Alte linii sunt 901 Bucureşti - Piteşti - Slatina - Craiova, 902 Bucureşti - Giurgiu şi mai departe către Bulgaria şi 801 Bucureşti - Olteniţa.

Cea mai importanta gară a României dar şi a Bucureştiului este Gara de Nord.

modifică Transportul aerian

În Bucureşti sunt în prezent două aeroporturi funcţionale.

Aeroportul Otopeni (Henri Coandă) este principala poartă aeriană a capitalei dar şi a ţări. De aici pleacă şi sosesc zilnic curse către Arad, Bacău, Baia Mare, Cluj Napoca, Constanţa, Iaşi, Satu Mare, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara dar şi spre Chişinău precum şi numeroase alte aeroporturi din Europa, America de Nord, Asia şi Africa. În anul 2007 s-a înregistrat un volum al traficului de pasageri de aproximativ 5 milioane.

La Aeroportul Aurel Vlaicu se concentrează mai ales companie aeriană low-cost care au curse atât în ţara dar şi în alte ţari europene.

modifică Administraţie

Pentru detalii, vezi articolul  Sectoarele Bucureştiuluivezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
România
Cele şase sectoare ale Bucureştiului

Acest articol face parte din seria:
Împărţirea administrativă
a României
Politica României · Atlas
 Portal Politica
Această căsuţă: v • d • m

Bucureştiul are un statut special în ţară, fiind singurul oraş care nu aparţine nici unui judeţ. Totuşi, populaţia sa este mai numeroasă decât a oricărui judeţ.

Primăria administrează oraşul şi este condusă de un Primar General (actualmente Sorin Oprescu). Oraşul are o suprafaţă totală de 228 km², pe care se întind 6 sectoare administrative, fiecare conduse de o primărie proprie. Sectoarele sunt dispuse radial (şi numerotate în sensul acelor de ceasornic) astfel încât fiecare să aibă în administraţie o parte a centrului Bucureştiului. Primăria Generală este responsabilă cu utilităţile (apa, transportul, bulevardele principale), iar Primăriile sectoarelor au responsabilitatea contactului dintre cetăţeni şi consiliile locale, străzile secundare, parcuri, şcoli şi serviciile de salubrizare.

modifică Sectoarele împreună cu populaţia şi cartierele aflate în administraţie (în 2007)

modifică Lista primarilor de sectoare aleşi în 2008

Lista cu numele primarilor de sectoare aleşi în 2008:

modifică Zona metropolitană

Pentru detalii, vezi articolul  Zona Metropolitană Bucureştivezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Zona metropolitană Bucureşti (pe scurt ZMB) cuprinde actualmente aproximativ 2,2 milioane de locuitori. Conform proiectelor Primăriei Bucureşti, ZMB urmează să fie mărită astfel încât să cuprindă 94 de unităţi administrativ - teritoriale, întinse pe circa 5.000 Km2.

modifică Steme şi steaguri

Pentru detalii, vezi articolul  galeria de steme şi steaguri ale municipiului Bucureştivezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

modifică Instituţii, monumente şi obiective turistice

clădirea de birouri Europe House în Piaţa Victoriei
clădirea de birouri Europe House în Piaţa Victoriei

În Bucureşti îşi au sediul Parlamentul (Palatul Parlamentului sau Casa Poporului), Guvernul şi Preşedinţia României. De asemenea, îşi au sediul numeroase instituţii de cultură, precum sunt: Academia Română (fondată în 1866), peste 60 de institute de cercetare, Universitatea, Institutul Politehnic, Institutul de Medicină, alte numeroase institute de învăţământ superior, mari biblioteci (Biblioteca Academiei, fondată în 1867, circa 8 milioane volume; Biblioteca Naţională, fondată în 1955, 7 milioane volume; Biblioteca Centrală Universitară, fondată în 1896, 2 milioane volume, incendiată în timpul Revoluţiei din 1989), ş.a.m.d.

Parcurile mai importante din oraş sunt Parcul Herăstrău (187 ha), Parcul Cişmigiu (13 ha), inaugurat în anul 1860, Parcul Tineretului (200 ha) şi Parcul Carol (36 ha), inugurat în 1906.

modifică Arhitectură

Pentru detalii, vezi articolul  Listă de clădiri importante din Bucureştivezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Curtea Veche
Curtea Veche

Substanţa medievală a Bucureştiului a fost de-a lungul timpului grav afectată de distrugeri şi incendii. Oraşul a pierdut în mod tragic o serie de monumente, mai ales biserici, şi în decursul campaniei de "urbanism" iniţiate în secolul trecut de Nicolae Ceauşescu. Din nucleul oraşului medieval de pe malurile Dâmboviţei s-au păstrat vestigiile Curţii Vechi (sec. XV - XVI) cu Biserica Domnească Buna Vestire, care datează probabil din vremea lui Mircea Ciobanul (1545-1554). Biserica are un plan triconc, naosul ei este evidenţiat printr-o turlă. Faţada trădează unele influenţe moldoveneşti, dar zidăria formată din asize de cărămidă alternând cu porţiuni acoperite de mortar, imitând piatra făţuită, aparţine deja formelor tipice arhitecturii Ţării Româneşti. Portalul vestic cu decoruri în stil baroc brâncovenesc a fost aşezat mai târziu, în 1715, în timpul scurtei domnii a lui Ştefan Cantacuzino. În proscomidie s-au păstrat picturi murale din vremea edificării şi din 1714/15, restul bisericii adăposteşte picturi murale ale artiştilor academişti Constantin Lecca şi Mişu Popp, din 1852. Turla a fost înlocuită în 1914.

Mănăstirea Radu Vodă (Sfânta Troiţă) a fost ridicată pe vremea lui Alexandru II Mircea (1568-1577), dar a fost distrusă deja în 1595 de Sinan Paşa, pentru a fi în secolul al XVII-lea reconstruită şi fortificată de către Radu Mihnea (1613-1620) şi Alexandru Coconul (1623-1627). Atât elementele tradiţionale (planul triconc, turla pe naos), cât şi pronaosul supralărgit, încununat de trei turle, sunt influenţate de formele bisericii mănăstirii din Curtea de Argeş. Decorul faţadelor este format din două registre de arcaturi din ciubuce, despărţite de un brâu median. Din ansamblul Mănăstirii Mihai Vodă, ctitoria marelui domnitor (1589-1591), s-a păstrat doar biserica de plan triconc tip Vodiţa II, care reprezintă prin pastoforiile supralărgite, cele două turle pe proscomidie şi pe diaconicon şi prin împodobirea faţadelor de cărămidă cu două registre de arcade oarbe o capodoperă a arhitecturii munteneşti. Construcţia a fost, împreună cu turnul-clopotniţă din secolele XVI-XVIII, translată din fosta incintă monastică în 1986. Clădirea mănăstirii, care adăpostise până atunci Arhivele Statului, a fost distrusă. Din secolul al XVI-lea datează şi biserica mănăstirii Mărcuţa (1586-1587), o ctitorie pe plan triconc cu turlă pe naos a marelui vistier Dan. În 1733 biserica a fost reînnoită şi împodobită cu picturi murale, din 1945 până în 1957 ea a fost restaurată. Alte importante mărturii ale secolului al XVI-lea, Biserica Alba-Postăvari şi biserica Spirea Veche, au fost distruse în primăvara lui 1984.

Biserica Domnească
Biserica Domnească

În epoca lui Matei Basarab a fost rezidită Mănăstirea Plumbuita (1647) după modelul ctitoriei lui Radu cel Mare de la Dealu, pentru a comemora victoria din 1632 împotriva turcilor. Din Casa Domnească construită atunci s-a păstrat doar o latură interioară a curţii. Biserica de plan triconc fusese ridicată pe vremea lui Mihnea al II-lea Turcitul (1577-1583, 1585-1591), dar suferise în 1595 mari distrugeri. Biserica Patriarhiei cu hramul Sf. Dimitrie cel Nou, ridicată sub domnia lui Constantin Şerban Basarab (1654-1658), dezvoltă modelul dat de biserica episcopală din Curtea de Argeş, folosind proporţii mai masive, mai ales în cazul unui monumental pridvor vest